Aflată în apropierea fostei închisori comuniste, având o tristă recunoaştere ca centrul de reeducare de la Piteşti (perioada 1949 - 1951), viitoarea biserică se doreşte a fi şi un monument închinat memoriei celor ce au suferit detenţie politică în acest loc.
Din anul 1997 şi până în anul 2003 s-au dus tratative cu autorităţile locale pentru obţinerea unui teren iar în luna august 2003, cu ajutorul Spitalului Militar de Urgenţă "Ion Jianu" Piteşti s-au început lucrările pe actualul amplasament, situat pe magistrala oraşului (Str. Negru Vodă, nr 47).
De 19 ani se lucrează la acest amplu proiect (36 metri lungime; 17 metri lăţime; 35 metri înălţime; demisol, 2 altare suprapuse, balcoane pe 2 nivele), cel mai mare din municipiul Piteşti şi al doilea din judeţ.
La data de 29 iunie 2008, este finalizat demisolul bisericii (unde se ţin slujbele curente) iar în prezent, în partea superioară s-a terminat suprastructura de zidărie a bisericii până la cota de +26 metri înîlțime (arcul boltei de pe turla principală) iar în anul 2013 s-a finalizat acoperișul pe prima turlă mică, acoperit cu tablă de inox-gold iar în luna decembrie 2013 s-a finalizat structura din lemn a acoperișului pe turla centrală, până la înălțimea de +42 metri (la vârful crucii)
Eforturile financiare din aceşti ani au fost susţinute de enoriaşii parohiei, diferiţi sponsori, Secretariatul de Stat pentru Culte, Primăria Pitești și Spitalul Militar de Urgență Ion Jianu.
La demisolul bisericii noastre, acolo unde au loc slujbele în acest moment, puteți găsi expusă spre închinare, o icoană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care provine de la vechea biserică Sfântul Nicolae din centrul Piteștiului, demolată de comuniști la sfârșitul anilor '60 ai secolului trecut.